Simona Halep (România, 19 WTA) a fost eliminată de Qinwen Zheng (China, 74 WTA), scor 6-2, 2-6, 1-6 în turul secund al turneului de Grand Slam de la Roland Garros (22 mai – 5 iunie), Live Video Online pe www.prosport.ro.
Simona Halep părăsește turneul de la Roland Garros mai repede decât s-ar fi așteptat chiar și cei mai pesimiști dintre fani: 6-2, 2-6, 1-6 cu Qinwen Zheng! Tânăra în vârstă de 19 ani a revenit formidabil după ce Halep a condus cu set și break, la 6-2, 2-1!
Zheng și-a adjudecat o serie de opt game-uri consecutive, prin care a reușit să intre în controlul meciului cu Halep! Românca a părut că nu se simte bine nici din punct de vedere fizic și a solicitat intervenția medicului în decisiv. Iar eleva lui Patrick Mouratoglou s-a recunoscut învinsă după o oră și 56 de minute.
Learning on the job 📈 In just her second major, 19-year-old Qinwen Zheng eliminates 2018 champion Halep 2-6, 6-2, 6-1#RolandGaroos pic.twitter.com/pVLuY7Ae0b — Roland-Garros (@rolandgarros) May 26, 2022
Learning on the job 📈
In just her second major, 19-year-old Qinwen Zheng eliminates 2018 champion Halep 2-6, 6-2, 6-1#RolandGaroos pic.twitter.com/pVLuY7Ae0b
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 26, 2022
UPDATE 19:03 Simona Halep pare că a renunțat la luptă: 6-2, 2-6, 1-5 cu Qinwen Zheng! Campioana din 2018 e la un game de eliminare!
UPDATE 18:58 Simona Halep – Qinwen Zheng 6-2, 2-6, 1-4! Românca nu se simte bine din niciun punct de vedere, iar chinezoaica se desprinde în setul decisiv.
UPDATE 18:40 Simona Halep este dominată copios de Qinwen Zheng, scor 6-2, 2-6, 0-2! Românca nu mai reușește să producă același tenis agresiv din primul set, fiind pedepsită!
UPDATE 18:30 Simona Halep se află din nou în încurcătură la Roland Garros! Românca se vede egalată la seturi de Qinwen Zheng, scor 6-2, 2-6, deși a condus cu 2-1 și break în manșa secundă. Jocul Simonei se prăbușește inexplicabil.
UPDATE 18:28 Simona Halep – Qinwen Zheng 6-2, 2-5! Se îngroașă gluma: după ce a condus cu set și break, Halep servește pentru a rămâne în actul ianugural.
UPDATE 18:22 Iată ce se întâmplă! Simona Halep își pierde din nou serviciul, de această dată după ce a condus cu 40-0, iar Qinwen Zheng e pe val: 6-2, 2-4!
UPDATE 18:16 Simona Halep dă primele semne de slăbiciune în meciul cu Qinwen Zheng, iar asiatica întoarce scorul în setul al doilea.
UPDATE 18:10 Game maraton pe serviul româncei, câștigat de Qinwen Zheng, scor 6-2, 2-2! Este prima oară în meci când Simona Halep își cedează serviciul.
UPDATE 18:00 Simona Halep – Qinwen Zheng 6-2, 2-1! Românca reușește break-ul și în actul secund și intră în control! Super lovituri ale româncei în arena „Simonne-Mathieu”.
Simona Halep with an incredible leaping backhand winner. #RolandGarros pic.twitter.com/QHxoAW7stp — Tipico Sportsbook (@tipico) May 26, 2022
Simona Halep with an incredible leaping backhand winner. #RolandGarros
pic.twitter.com/QHxoAW7stp
— Tipico Sportsbook (@tipico) May 26, 2022
UPDATE 17:44 Simona Halep câștigă la pas primul set cu Qinwen Zheng, scor 6-2 după 35 de minute! Jocul româncei este foarte solid până acum.
UPDATE 17:40 Simona Halep – Qinwen Zheng 5-2! E cu totul altceva față de meciul chinuitor cu Nstasja Schunk din runda inaugurală.
UPDATE 17:35 Campioana din 2018 controlează schmburile lungi, iar chinezoaica greșește destul de mult! Simona Halep are 4-2 cu Qinwen Zheng!
👀 @Simona_Halep pic.twitter.com/j0fke3EaKc — GIROUD FC 🇫🇷🌍🇲🇭 (@VitoooHiltonnn) May 26, 2022
👀 @Simona_Halep pic.twitter.com/j0fke3EaKc
— GIROUD FC 🇫🇷🌍🇲🇭 (@VitoooHiltonnn) May 26, 2022
UPDATE 17:22 Simona Halep – Qinwen Zheng 2-1! Chinezoaica salvează minge de dublu break și câștigă primul ei game.
UPDATE 17:18 Simona servește solid și valorifică break-ul: 2-0!
UPDATE 17:15 Simona Halep – Qinwen Zheng 1-0! Românca începe meciul cu break, profitând de greșelile neforțate ale chinezoaicei.
UPDATE 17:05 Halep și Zheng se află la încălzire! Simona a câștigat tragerea la sorți și a ales să înceapă meciul la primire.
UPDATE 16:50 Simona Halep și Qinwen Zheng își vor face apariția pe teren în câteva minute! S-a încheiat al doilea meci al zilei pe arena „Simonne-Mathieu”, cu victoria lui Goffin în fața lui Tiafoe, astfel că meciul Simonei va începe la ora 17:00.
Simona Halep se duelează cu Qinwen Zheng, joi, cu începere de la ora 17:00, meciul putând fi urmărit în direct pe programele Eurosport și în format live blog pe www.prosport.ro. Halep forțează calificarea în turul al treilea la Roland Garros, fază în care s-a calificat deja Irina Begu (România, 63 WTA), după 6-7(3), 6-3, 6-4 cu Ekaterina Alexandrova (Rusia, 31 WTA).
Organizatorii de la Roland Garros au decis ca Simona să evolueze în turul secund pe aceeași arenă în care a disputat meciul de debut cu Nastasja Schunk (Germania, 165 WTA), scor 6-4, 1-6, 6-1. Este vorba despre arena „Simonne-Mathieu”, a treia ca mărime din complexul de la Roland Garros.
Simona Halep intră joi pe teren, după ora 17:00, meciul româncei fiind al treilea al zilei pe arena „Simonne-Mathieu”. Halep a trecut cu emoții de Nastasja Schunk, marți seară, iar eleva lui Patrick Mouratoglou va da peste o adversară și mai solidă decât nemțoaica în vârstă de 18 ani, în turul secund. Românca se duelează cu Qinwen Zheng, o altă jucătoare din nou generație.
Qinwen Zheng a impresionat la debutul în turneul de la Roland Garros și i-a lăsat doar patru game-uri Marynei Zanevska (Belgia, 62 WTA), scor 6-3, 6-1. Zheng s-a mai întâlnit o singură dată cu Halep în circuitul de tenis profesionist, chiar în acest an, iar românca s-a impus cu 6-3, 6-2 în semifinale la WTA Melbourne 1, turneu câștigat de Simona.
Simona Halep (30 de ani) a mărturisit că nu își mai amintește precedentul meci cu Qinwen Zheng (19 ani): „Nu mai țin minte, o să mă uit un pic la meci, cred că am jucat pe hard. Meci diferit, ani diferiți, jucătoare diferite. Amândouă suntem diferite față de momentul în care am jucat. E tânără și o să mă concentrez pe ceea ce am de făcut și să mă aștept la un meci greu.
Jucătoarele au un nivel foarte ridicat, iar acum tenisul este destul de echilibrat. Mă aștept ca și meciul următor să fie o partidă grea. Am început turneul pozitivă și cu încredere. Mă simt bine și simt mingea bine”, a spus Simona Halep la o conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER